Producția de serie a celor trei modele electrice va demara oficial în 2024, la Craiova, dar lansarea lor și startul producției de masă vor avea loc în primul trimestru din 2025, relevă documente văzute de Profit.ro. În octombrie, Ford Otosan va deveni oficial primul producător de automobile electrice din România, dar mașinile vor ajunge în showroom-uri abia în 2025.
Modelul comercial Ford E-Transit, produs de Ford Otosan, unul dintre primele autovehicule din segmentul său echipate cu propulsie complet electrică, a primit o nouă baterie, care îi mărește autonomia de rulare cu o singură încărcare cu aproape 30%.
Șeful Ford Otosan, Guven Ozyurt, a anunțat că modelul Transit Courier, care se mută, odată cu generația a doua, la Craiova, „este gata de producție”, la finalul unei întâlniri a board-ului de directori ai companiei, desfășurată chiar în uzina din România.
După aproape 500 de milioane de euro investite, Ford Otosan a prezentat, la mai puțin de un an de la achiziția uzinei românești, și primul rezultat al echipei de ingineri și designeri care au lucrat pentru a aduce un nou automobil la Craiova: E-Transit Courier este primul automobil electric de serie fabricat în România și unul din seria care va crește producția din uzina Ford până la 272.000 de mașini anual.
Ford Pro, divizia de vehicule comerciale a constructorului american, a prezentat primele imagini și informații ale noului automobil E-Tourneo Custom, un vehicul multi-rol, așa cum este descris de companie, care face prte din ofensiva electrică a mărcii.
Prezentat în primăvara acestui an în premieră, primul Transit Custom complet electric, continuă lansările de LCV-uri electrice ale Ford Otosan, companie care a preluat uzina Ford din România. Noul model va fi produs în Turcia și anticipează lansarea versiunii mai mici, E-Transit Courier, care va fi produsă în România.
Prima utilitară electrică a mărcii Ford intră într-o nouă etapă, cea de testare în cadrul unor flote ale clienților. Modelul va fi lansat oficial pe piață abia anul viitor.
Ford a decis ca modelul comercial Transit Custom, în varianta sa electrică, să fie construit în Turcia, la uzina pe care o deține în parteneriat cu Otosan.